Studentii Facultatii de Jurnalism, Hyperion, mai aproape de viitoarea profesie

Studentii Facultatii de Jurnalism, Hyperion, mai aproape de viitoarea profesie

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 voturi, media: 0,00 din 5)
Trebuie sa fii inregistrat pentru a putea vota.
Se încarcă...

Cu fiecare zi de practică, studenţii Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii „Hyperion” sunt tot mai aproape de atingerea unui scop important: deprinderea abilităţilor necesare pentru a putea face faţă provocărilor concrete ale profesiei pentru care se pregătesc. Aceasta este, de altfel, ţinta pe care şi-a propus-o de la început proiectul european „Profesionişti în domeniul Artelor şi Jurnalismului”,prin intermediul căruia viitorii jurnalişti iau contact direct cu tainele meseriei în instituţii media de primă mărime, ca Televiziunea Română, Societatea Română de Radiodifuziune, ziarul Naţional sau agenţia de presă DC News.

De asemenea, tinerii  aplică principiile marketingului şi publicităţii de presă şi se familiarizează cu grafica de presă, completând astfel întreg spectrul abordat de profesia de ziarist.

Pe parcursul perioadei de practică, studenţii au avut posibilitatea de a implementa în mod direct cunoştinţele teoretice de la orele de curs, realizând articole de presă, participând la şedinţe de redacţie, asistând la sesiuni de grafică media, deopotrivă print şi online. Mass-media audiovizuale au fost, la rândul lor, incluse în derularea stagiilor de practică, viitorii jurnalişti deprinzând secretele realizării reportajelor de televiziune şi ale editării video de documentare TV.

Proiectul „Profesionişti în domeniul artelor şi jurnalismului”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară nr. 2, urmăreşte „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii” şi face parte dintr-o serie de 7 proiecte europene pe care Universitatea „Hyperion” din București le desfăşoară pentru studenţii săi pe o perioadă de 18 luni. Scopul este acela ca studenţii înscrişi în grupul ţintă să dobândească cunoştinţe şi aptitudini practice prin participarea la stagiile de practică organizate în Universitate şi în afara acesteia, pentru a accede mai uşor pe piaţa muncii după absolvirea facultăţii.

Share Button
Poza de profil pentru Dan
De Dan

Lasa un comentariu